ICR – nicăieri

Nu a trecut un an de când Horia-Roman Patapievici a demisionat de la ICR şi încă mai puţin de când după o lamentabilă prestaţie ca ministru de externe, dl. Andrei Marga a fost promovat fără audiere director al celei mai importante instituţii culturale din România. Din păcate, Horia-Roman Patapievici a ridicat atât de sus ştacheta la acest institut încât se putea imagina dificultatea celui care îi va lua locul. Am presupus că dl. Marga va reuşi să deblocheze fondurile retrase institutului de către Parlament care duseseră la pralizazrea tuturor proiectelor în curs de derulare. În plus, credeam că, în mod înţelept, va lăsa profesioniştii omologaţi ai diverselor centre din străinătate ale instituţiei să lucreze în beneficiul imaginii sale fără ca domnia sa să ridice un deget, preluând capitalul simbolic deja existent şi know-how-ul dobândit într-un lung proces de decantare instituţională. займы быстро на карту ночью

Nu, Dl. Marga a ales să acţioneze vânjos făcând din schimbare un dezastru reamrcabil. Dl Marga este un excelent exemplu, unul de manual, despre cum să faci praf o instituţie, cum să o decredibilizezi iremediabil, cum să pui în locul profesioniştilor, cu foarte mici excepţii, lamentabili ţârcovnici culturali, cum să îndepărtezi pe cei mai buni colaboratori, de la scriitori la artişti plastici, de la edituri de prestigiu din ţară la instituţii din străinătate, cum să transformi un eveniment precum Salonul de Carte de la Paris într-un scandal.

Dacă am urmări cu atenţie fiecare etapă a declinului acestei instituţii sub conducerea dlui. Andrei Marga am sesiza un model verificat pentru eficienţa sa. Modelul stalinist de preluare şi refuncţionalizare a unei instituţii culturale performante. Acest fapt s-a întâmplat cu toate instituţiile culturale după 1948 preluate de către puterea comunistă. Profesioniştii au fost înlocuiţi cu yes-mani ideologici, mediocrităţi servile şi activişti culturali, agenda pro-occidentală s-a schimbat într-una internaţionalistă – stima şi admiraţia dlui. Andrei Marga faţă de preşedintele Vladimir Putin este emblematică – şi mai târziu neaoşistă cu folclorisme protocronist-resentimentare, dialogul decent cu injurii şi declaraţii apodictice care desfiinţează valori consacrate.

Găsesc în comunicatul de presă al editurii Polirom, una dintre cele mai prestigioase edituri din ţară, un serios semnal de alarmă şi un gest de o certă nobleţe pentru că recuperează respectul pentru valori, pentru cărţi şi pentru scriitori. Afirmaţiile făcute la adresa scriitorului Filip Florian din partea dlui. Andrei Marga sunt năucitoare nu doar prin lipsa lor de relevanţă critică şi caracterul injurios, dar şi prin absenţa unei minimale diplomaţii pe care poziţia pe care domnia sa o ocupă şi acel job description elementar o solicită printre primele cerinţe. Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, directorul unei alte edituri prestigioase, editura Humanitas, Andrei Pleşu, pentru a nu mai vorbi de Filip Florian renunţă să mai participe la târgul de carte de la Paris, cel mai important eveniment pe care ICR îl gestionează în acest an.Întâmplător sau nu este vorba de personalităţi cardinale ale vieţii culturale româneşti, care contribuie la configurarea imaginii acestei culturi atât prin opera lor, cât şi prin mecanisme instituţionale, edituri, NEC, etc. Mai mult, cu câteva excepţii, elita intelectuală românească refuză colaborarea cu ICR în actualul format.

Iniţial, dl. Andrei Marga tăia fondurile celor mai importante evenimente culturale din ţară, TIFF, Festivalul de Film Anonimul, Festivalul Naţional de Teatru şi Festivalul Naţional de Jazz de la Sibiu, Festivalul de Film Documentar „Astra” etc. din „motive tehnice” în timp ce finanţa Festivalul Udatul Nevestelor sau Poveşti româneşti în Africa. Scandalul creat în urma acestei remarcabile gogomănii a determinat realocarea de fonduri şi revenirea cu o explicaţie penibilă, acuzând postfactum de cecitate pe răuvoitorii care nu au înţeles esenţa mesajului iniţial. Dl. Marga pare să se afle într-un continuu defazaj, într-o stare de ebrietate instituţională, de ameţeală perpetuă, peticind tot mai mult la imaginea tot mai desumflată, mai flască şi mai caricaturală a unei instituţii cândva de domeniul excelenţei. Ca şi cum fiecare achiziţie obţinută cu eforturi considerabile, printr-un proces lent de maturare şi credibilizare instituţională ar trebui acum scoasă din ţâţâni, dezmembrată, deşurubată şi aruncată la fier vechi pentru a instala în locul ei butaforii de un grotesc absolut.

Recent înfiinţatele sucursale locale ale ICR refac traseul unei retrageri în munţi cu comorile intacte ale culturii naţionale în desagă şi putinei, gata de a fi îngropate într-un festival lăturalnic alături de Mioriţa în sunetul haiducesc de fluier făcut din tibii strămoşeşti şi în hăuleli ancestrale. Acolo ne vom comunica naturii patriei prin strigături şi ţipuituri virile, virtual punitive, într-o ciobănească arhaică, în dispreţ şi anatema faţă de Occidentul decadent şi ingrat. Şi desigur vom uda şi nişte neveste mai tinerele întru înmulţirea bucatelor şi îndepărtarea manei, vom depănuşa festiv porumbul, dacă nu vom merge în Africa pe urmele unor vechi tradiţii geto-dace să ne împărtăşim poveştile leilor, antilopelor şi populaţiei zulu, singura care ne va privi extatic pentru inventarea caloriferului şi a mărgelelor de sticlă colorată de Cucuteni.

În relativ scurt timp, ţinând-o tot aşa, nimic din ceea ce a fost ICR nu va mai putea fi salvat. Devine imperios necesară demisia dlui. Marga şi reaşezarea instituţiei pe vechiul făgaş de probitate morală ceea ce înseamnă înainte de toate profesionalism şi competenţă.